«Canonul, în literatura laică, implică un sistem de procedee semnificative, de la cele ce țin de tehnicile expresiei, la semnificațiile și la valorile cu care acestea sunt învestite. În mod firesc, canonul este condiționat atât de factori externi – istorie, societate, cultură, gust literar – cât și de factori interni. Fiecare dintre cele două serii de factori presupune existența unor „filtre” (scheme) conceptuale de ordin istoric, sociologic sau al reprezentării literare.

Aceste scheme, ce funcționează ca niște „stereotipe de ordin semnificant”, ajung „să constituie instrumentarul semiotic la care scriitorul recurge în actul de a da formă invențiilor sale. E vorba de un ansamblu de posibilități de semnificare în care se reflectă toate elementele unei civilizații / (…)/. Dintr-un punct de vedere dinamic, impulsurile pe care scriitorul le primește din realitate sunt de două tipuri: impulsuri îndreptate dinspre realitate către scriitor și impulsuri ale realității asupra contextului cultural, iar prin aceasta, asupra scriitorului. În primul caz, el caută să adapteze schemele semiologice la noutățile pe care i le pune în față realitatea, sau la schimbările pe care plănuiește să le introducă în ele”. », din Capitolul „Canonul literar - aspecte generale", p. 22