„De ce Lectio incerta? Pentru a omagia gradul de aproximare inevitabilă cu care este înzestrat orice text secund, «textul despre…». Suficient de ego-centrat, am scris în diferite feluri despre obsesiile și fantasmele mele găsite în cărțile altora. Asta mă îndepărtează – iarăși – de condiția unui critic «profesionist», obiectiv. Sunt deci lecturi (lectio) pasionate, minate și mânate de condiția incertitudinii, a conștiinței permanente că inima textului bate mereu într-un loc mai adânc și mai ascuns. Simple «ascultări» la urma urmei, orice citire este citirea unei pulsații de viață care bate în depărtare. Mereu în depărtare. Viață a pasiunilor dacă este un text literar, viață a ideilor dacă este unul eseistic. Incertitudinea aceasta permite dialogul care se naște din diferență. De aceea textele de aici sunt în mod discret dialogale, nu la modul formal, ci ca expresie a unei întâlniri și a unui schimb. Am vorbit nu despre cărți, ci cu cărțile. La urma urmei, ceea ce ne interesează pe toți este Sensul. În căutarea lui bântuim printre cărți.” (Christian Crăciun)