Eduard Dorneanu, în ciuda dublului, pentru poezie şi proză, şi evidentului talent cu care este înzestrat nu se bucură de reputaţia pe care o merită. Nici măcar faptul că a publicat cîteva volume de poezie şi proză nu a ameliorat situaţia. Chiar şi eu l-am publicat, cu poezie şi proză, în Timpul, numai pentru că mi-a atras atenţia asupra calităţii literaturii sale o prietenă comună, o poetă atentă şi la creaţiile altora, nu doar la ale sale. Da, talentul său este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor modul în care autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară" pînă la graniţele - adesea, dincolo de ele - magicului şi miraculosului. Vorbind despre antologia Jurnalul apelor purpurii (Tracus Arte, 2012), Radu Voinescu scria în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar". Lucru pe care îl pot scrie cu inima liberă şi în legătură cu această nouă apariţie. Ar mai trebui ca şi critica literară să devină atentă la individualităţi, nu doar la fenomene de grup, de gregaritate literară. Autorului îi doresc şi mult noroc, că talent poartă cu carul prin viaţa asta, iar editurii să dea o lovitură de calibrul 7, 63... (Liviu Antonesei)