Prin așezarea în Transilvania a unor națiuni privilegiate care au dat naștere păturilor nobiliare, românii au ajuns încet, încet iobagi pe propriile lor pământuri. Stăpânirea maghiară a adus și a întărit organizația socială feudală, care se va consolida mai ales după stingerea dinastiei Arpadiene, sub regii de origine franceză ai secolului al XV-lea. Ca popor cucerit și cel mai numeros, românii au creat pătura iobăgimii, al cărei trai era deosebit de greu. Țărănimea iobagă contribuia cu munca ei, cu dări în bani și în natură, la îmbogățirea și bunul trai al regelui, al nobililor și al clerului superior al Bisericii Romano-Catolice, care erau latifundiarii țării. Românii se aflau în situația de schismatici, deosebirea confesională contribuind la nefericita lor stare politică și socială, supuși tuturor rigorilor legale și tuturor abuzurilor de putere, confiscării de averi și chiar expulzării din țară, pentru simplul fapt că erau ortodocși. Hotărârile sinodale și ordinele regale din secolele XII-XV confirmă în chipul cel mai trist greutatea situației politice și sociale în care-i aducea și-i ținea pe români confesiunea lor ortodoxă. Preot Vasile Bora
