„Cartea este povestea unei îndrăgostiri și a unei iubiri niciodată îndestulate pentru Italia, Calabria, Guardavalle. Scriitoarea este un suflet sudic, solar și sirenal (iertată fie-mi invenția lexicală), adică având o legătură placentară cu marea și rău de înălțime. Ar sta tot timpul la bălăcit în mare, și la soare. Se spune că în viață există întâlniri destinale, oameni care îți marchează definitiv biografia. Mă întreb dacă nu există și locuri destinale, locuri care ne favorizează înflorirea plenară a ființei. Italia, Calabria în speță, este un astfel de loc pentru Adriana Ungureanu. De aici gama superlativă în care este scrisă cartea, totul este excepțional: peisajul, oamenii, mâncărurile, marea, copacii... Așa se exprimă nescăzutul entuziasm de care vorbeam. Și asta ne trimite direct la justificarea cărții, căci romantismul, de atâtea ori invocat, nu e numai o structură psiho-existențială, ci și vârsta de aur a cărții de călătorie. Este o experiență inedită această revenire de-a lungul unor decenii care transformă locul dintr-unul vizitat într-unul familiar. Suntem la antipodul speciei „turistus communis”, care bifează în fugă obiective de vizitat și socotește pe degete că dacă e marți e Belgia. Un adevărat al doilea acasă se construiește prin vizitele din fiecare vară, în care însă, de fiecare dată, rămân de descoperit o mulțime de lucruri noi. Pentru că, alături de frenezia de a vedea tot, a experimenta tot, se adaugă și o atentă documentare. Cum să înțelegi cel mai umil loc din Italia fără a face apel la istorie sau la istoria artei? De aceea regimului de exaltare senzorială care nu vrea să piardă nimic i se adaugă acuitatea intelectuală care vrea să știe tot ce se poate ști despre locurile respective. Cumpără cărți, reconstituie biografii și istorii obscure, pentru că, temperament prin excelență vital, percepe viața conținută de „pietrele” pe care le văd turiștii dezabuzați în cine știe ce ruină.", Christian Crăciun