Ce face Stelina Păun Cărpușor în conceptul povestirii sale?

Preia ideea ambiguității psihice specifice situațiilor de traumă sau de criză a identității, folosește substanța ambiguității pentru a crea un mediu în care se plasează cele două instanțe de bază – naratorul și Im –, relativizează identitatea lor de gen, deși anumite note specifice vor rămâne ca niște urme, indicatori clari către un el și o ea, iar apoi le pune în situația să-și liciteze dialogal raporturile. Ideea acestei opțiuni cred că vine dintr-o intuiție psihologică profundă: în situația de criză a identității, psihicul nostru nu mai este specificat masculin sau feminin, redevine cumva neutru sau mai degrabă ambiguu, binar, iar recâștigarea echilibrului, respectiv a integralității – care este garanția recuperării stării naturale, adică arhetipale – se produce prin integrarea alterității. Animus și anima, masculinul și femininul, el și ea trebuie să parcurgă un fel de ciclu mutual recuperativ, încât fiecare să se recunoască în celălalt și să-l asume pe celălalt ca formă a Sinelui.

Practic, în această poveste, naratorul este chiar Sinele psihologic, ceea ce este atât interesant, cât și nou în practica literară. De ce? Autoarea noastră nu declină pur și simplu genurile, ci le mută în plan arhetipal unde ele își coaparțin și funcționează doar ca polaritate, și alege să folosească drept instanță narativă genul care le cuprinde pe ambele, Sinele.

În proza Stelinei Păun Cărpușor se produce un proces de reducție dramatică, în sensul suspendării gesturilor, acțiunilor, situațiilor cu caracter spectacular sau efect teatral ale personajelor în ochii cititorului, și concomitent cu aceasta o conversie a acțiunilor în procese mentale. Gândurile devin propriu-zis fapte, iar personajul Im, care ocupă cea mai mare suprafață narativă, este pur și simplu un gânditor, adică cineva care operează pe scena epică prin gândurile sale pe diverse teme.

Toamna cu Im este intervalul acestei regăsiri esențiale, un anotimp în sens psihologic și autoterapeutic. Din acest punct de vedere, povestirea de față are o profunzime și valoare dincolo de orice îndoială.

Vianu Mureșan