Sunt centrul Universului… Sunt cea mai importantă fiinţă de sub soare. Astăzi pentru mine a răsărit soarele şi tot pentru mine va apune. Stelele pe cer vor răsări pentru mine. Sunt fericită! Am totul!... cânta cineva în inima ei, în timp ce ea dansa. A ridicat faţa spre bărbat şi i-a zâmbit. Îl ştia! Îl ştia! Îl ştia! Şi el i-a zâmbit, s-a aplecat, i-a atins gâtul lângă ureche cu buzele şi ea a simţit atingerea lui ca şi cum un buchet de trandafiri ar fi înflorit brusc acolo pe gâtul ei. Simţea cum foşnesc albastru-crud-dureros petalele născând din piele.

E urât!, şopti cineva în gândul ei şi s-a oprit din dans. Muzica s-a stins şi ea. Speriată, confuză, furioasă a ţipat spre gândul ei: e frumos! Ochii lui albaştri mă sorb!

I-a văzut pata vineţie de pe faţă şi a atins-o cu mâna. Credea că e o pată ce poate fi ştearsă, dar pata, în loc să se şteargă, se lăţea tot mai mult, până când i-a acoperit întreaga faţă şi, la urmă de tot, i-a înghiţit şi ochii albaştri în care avea sălaş cerul. A început să se zbată, ca să scape din îmbrăţişarea lui. Îi era frică. Arăta monstruos. Nu se putea elibera. El era mare şi braţele lui ca nişte tentacule de caracatiţă se strângeau în jurul ei tot mai tare pe măsură ce ea se zbătea. Groaza i-a îngheţat sângele în vene. Scâncea şi împingea cu mâinile faţa aceea grotescă, alcătuită toată dintr-o pată vineţie, cât mai departe de ea. A auzit fâlfâit de aripi şi a simţit strânsoarea slăbind.