Da, romanul Cămaşa de forţă este o distopie, dar una atât de plină de «sânge şi carne», atât de marcată de semnele concrete ale pătimirii, încât nuanţele etice şi profetice nu devin o clipă teziste la modul cel vulgar al evidenţei. Pentru că, înainte de a fi un moralist şi un profet, adesea sumbru, câteodată luminos, Leonard Oprea este un prozator adevărat, unul plin de forţă, vulcanic, torenţial, cu incredibile note de duioşie, un prozator pe lângă care nu poţi trece fără a fi marcat - şi, atunci când spun marcat, nu e vorba de palide ecouri în memorie, ci mă gândesc la urme la fel de definitive, atât de plăcut şi dureros, de fapt, de plăcut-dureros definitive precum cele lăsate pe trupul condamnaţilor, de maşinăria inventată de Kafka în Colonia penitenciară. Şi chiar n-am făcut aiurea această trimitere!” (Liviu Antonesei) „Forţa de persuasiune a omului Leonard Oprea a trecut, prin sublimare alchimică, şi asupra scriitorului. El trăieşte parabola, simbolul negru şi distopia cu un firesc în egală măsură deconcertant şi seducător. Deşi vibraţiile negative ale Cămăşii sale de forţă ajung la cititor nealterate de nici un calcul retoric, nu-ţi poţi dezlipi ochii de pagina de hârtie, hipnotizat de iradiaţiile unor sensuri atât de la îndemână şi-atât de stranii totodată. Leonard Oprea instituie un miraj al existenţei trăite nu doar cu un respect religios pentru valorile eticului, dar şi cu spaima inerentă oricărei trestii gânditoare ce-şi pune în criză înseşi fundamentele ontologice. Autor exemplar al categoriei rare a scriitorilor profetici, Leonard Oprea ştie, ca puţini alţii, să răscumpere deşertul fiinţei umane mizând cu o sublimă încăpăţânare pe triumful raţiunii şi al bunătăţii.” (Mircea Mihăieş) „Scriitorul Leonard Oprea reușește prin Cămașa de forță să aducă în prim-planul literaturii române un roman de o complexitate incredibilă, foarte bine construit, în registre multiple, abordând o tematică variată, reușind să evidențieze o altfel de lume, aparent îndepărtată și totuși atât de actuală prin eminescențele teribile pe care le-a lăsat în sufletele unor oameni care au trăit coșmarul existențial din epoca de aur, o carte care merită citită atât în cheia unei retorici eclectice, cât și în registrul elitist (și criticist) al celor care vor să descopere, cu orice preț, marele roman.” (Gelu Vlașin)