Leonard Oprea, brilliant scriitor român, autor al unor opere de ficțiune și non-ficțiune, este unul dintre cei mai importanți, cu adevărat originali scriitori est-europeni, contemporani.”

(Vladimir Tismăneanu)

În literatura samizdatului, “Radiografia Clipei” (proză scurtă) și “Cămașa de forță” (roman) sunt cărți de referință. Autor al originalului volum de proză fantastică și distopii „Domenii Interzise”, Leonard Oprea este și autorul cunoscutelor cărți ale lui Theophil Magus, cuprinse în „Trilogia lui Theophil Magus”. Publicate în SUA, romanele: “Trilogy of Theophil Magus – the Truth”, “Theophil Magus in Baton Rouge – a haiku novel”, “The Daily Agony of Theophil Magus – Jazz&Blues Haiku Novel” și romanul eseu “Hello God”- sunt difuzate în Canada, Europa, Asia și Australia. În volumul de eseuri „Theophil Magus – Confesiuni 2004-2006” și „Lehamitea lui Theophil Magus”, Leonard Oprea a creat un nou tip de eseu în cultura universală, “Respirația”.

(Vladimir Tismăneanu)

                                                          * * *

„O istorisire de mare întindere – un adevărat roman fantasy – este Basmul lui Amot. Convocat de un misterios personaj Theophil la o întâlnire într-un loc îndepărtat, Amot își ia familia într-o căruță și pleacă la drum, cam așa cum plecau coloniștii în Vestul sălbatic. După multe zile de călătorie obositoare, îl întâlnește pe Theophil și află că trebuie să-i succeadă în îndeplinirea unei misiuni de mare importanță (despre care nu i se spune însă nimic concret). Frumusețea poveștii constă tocmai în reprezentarea unei metafizici a transmiterii unei misiuni (indiferent care ar fi aceasta). Cea mai recentă carte a lui Leonard Oprea nu poate fi supusă unei evaluări critice. Este mai curând o carte de inițiere decât una de proză. Iar dacă textele din cuprinsul ei le considerăm totuși proză, trebuie să adăugăm imediat: o proză parabolică și esoterică. Autorul știe mai mult decât noi despre orice (chiar și despre noi!), sfidează „cenzura transcendentă”, astfel încât citindu-l simțim că săvârșim un hybris. Și totuși, el nu are nimic mefistofelic, ci se caracterizează dimpotrivă printr-un fel de sfințenie.”

(Alex. Ștefănescu) 

                                                          * * *

„Leo e un copil mare, biografia lui, epică ea însăși, nu i-a anulat deloc frăgezimea sufletească și sunt sigur că asta ne-a apropiat până la „frăția” sufletească de acum. Am realizat mai târziu că literatura sa complicată și apoftegmică nu vine numai dintr-un fond de înțelepciune milenară distilat de experiențe personale limită, ci și din această candoare infantilă a omului. Păstrarea ei e un miracol. Literatura lui este impregnată de frisonul comunicării cu absolutul și despre absolut. Este un om pe care urâciunile istoriei nu l-au acrit, ci l-au frăgezit întru căutare. Ne-am găsit pentru că pesemne pe amândoi ne-a căutat Cel care găsește adevărul, pentru că este adevărul și lumina. Spaimă și cutremurare au ivit scrisul lui Leonard. Prin Leonard Oprea, istoria se purifică de scorii întru speranță…”

(Christian Crăciun)