Al. Macedonski nu elaborează un nou concept de poezie, dar trasează contururile unei diversităţi poetice, alcătuieşte, am zice, un nou tablou cu multe căsuţe goale al sistemului periodic al elementelor lirice. După acţiunea poetică macedonskiană se configurează noi constituenţi şi noi algoritmi de performanţă lirică şi poate aşa se explică de ce, după primul război mondial, asistăm la o extraordinară revoluţie în diversitate a contextului poetic. Ca mare poet, Al Macedonski este un produs, o creaţie al (a) posterităţii critice. Propoziţia de mai sus comportă un sistem de explicaţii şi nuanţări. Mai întâi, Al. Macedonski a fost perceput ca mare poet abia după moartea sa, cam în al treilea deceniu al secolului XX. În timpul vieţii era cunoscut numai ca poet extravagant, nonconformist, chiar ca un saltimbanc incurabil, capabil de gesturi şi texte funambuleşti. Caragiale i-a zis nimerit Macabronski. El a ţinut foarte mult la o imagine publică de revoltat anarhic, a insistat să fie intens mediatizată persoana, iar nu opera sa, care a ajuns la descoperirea ulterioară prin intermediul criticii. (Aureliu Goci)