"O narațiune care lovește în plex ca valurile furioase ale mării faleza de la Tomis. Un proces la care asistăm de pe banca pârâtei, cu privirile năucite, intimidați de greutatea personajelor. Artă, artiști, prietenie, viața care se scurge printre degete ca un fir de culoare fără nume. Visele se fac fum." Eliza Macadan

„Începe povestea. Ar trebui să-nceapă odată cu plecarea către locul ăla pe care nu-l știe nimeni dintre noi, că dacă au mai fost, oricum s-au gândit la altceva atunci! Păi, deocamdată ar trebui să fie iarnă, în conformitate cu calendarul, dar e un soi de primavară – toamnă, cu temperaturi înalte chiar, ce ne permit să ne adunăm în atelierul neîncălzit al lui Relu și să așteptăm Anul Nou, că de ăla vechi, suntem plini de zgură. Relu speră, cu suișuri și coborâșuri de temeri, că o sa plece în America, mă rog, el sau lucrările lui, multe de altfel, și visul îl intreține Dan vorbind serial despre averi nemăsurate și despre gurile căscate ale americanilor cu ocazia deschiderii expoziției în galeria proprie; galeria proprie de la New York; și toată lumea îl crede și visează; că cum e ea și cum arată; și toți speră să arate bine și să fie și ei pe acolo!” (fragment)