”Aş spune că, după pianişti, vocalistele au adus cea mai mare valoare în jazzul autohton, înaintea saxofoniştilor sau a basiştilor ori bateriştilor. (...) Aş spune că vocalistele şi vocaliştii de la noi au avut ceva important de spus în jazzul românesc, mai ales că în general românul este „calat” sufleteşte pe muzica vocală... (...) Românii îşi declară explicit preferinţele pentru muzica vocală. La noi cântăreţii au trecere... Îmi place să constat, din acest punct de vedere, că toate vocalistele noastre de jazz actuale sunt active, se produc în cluburi, la festivaluri, participă la concursuri, iau premii. Iată că astfel se conturează nu un pluton, ci un adevărat batalion de voci feminine care configurează în precumpănitoare măsură evoluţia de azi a jazzului autohton.” (Florian „Moșu“ Lungu)
Dacă stăm bine cu ceva, în jazz, ei bine cu vocile stăm chiar foarte bine. Mă refer firește la cântărețele care au atins o maturitate a creației, ceea ce în jazz nu se dobândește imediat. (...) Sunt multe cântărețe cu care aș putea să cânt oricând și mi-ar plăcea s-o fac, dacă s-ar ivi ocazia. Le cunosc aproape pe toate destul de bine de pe urma anilor pe care i-au petrecut la conservator și pot afirma că cele mai multe dintre ele sunt mai puțin cunoscute decât ar merita. (...) Dacă ar fi ceva cu care putem să ne lăudăm, sau cu care am putea să ieșim în față noi, românii, referitor la piața muzicii de jazz, atunci acest fapt îl reprezintă existența acestei generații de cântărețe apărute în ultimii 10-15 ani. Sunt multe explicații, dar niciuna nu poate acoperi pe deplin fenomenul. Realitatea însă e aceasta și seamănă oarecum cu cea de la handbal sau de la tenis. De aceea cred că la un festival dedicat vocii în jazz am avea ce prezenta. (Mircea Tiberian)
