„Rând pe rând: filosof de catedră, soţ şi tată, cap de şcoală, director de bancă, negustor, ziarist, căpitan de industrie, om politic, curtean, filosof de casă, îndrumător spiritual, amant, eminenţă cenuşie, victimă politic, martir, todeauna curios, todeauna în curs de aşezare, cu un picior aici şi cu unul dincolo – viaţa lui este acea necontenită nelinişte, acea necontenită sete de depăşire, de neputinţă de a atinge o formă definitivă de echilibru, după care suspina cu atât de des citatele de el, cuvinte augustiniene: „Tu nos fecisti ad Te, ireequietum cor nostrum, donec requiescat in Te”
Datoria noastră, a celor ce l-am cunoscut şi l-am iubit, nu este să-i pomenim gândurile numai spre deşartă aducere-aminte. Ci să ni le facem trup, să ne luptăm cu ele, pentru propria noastră echilibrare. În lupta pe care o duce neamul nostru pentru a-şi găsi un chip spiritual al lui, contactul cu un om care a atins, cu aripa vie a gândului său, toate apele cugetării, toate ispitele stării omeneşti, nu poate fi decât binefăcător.” (Mircea Vulcănescu)