„Fetița dădu din cap de câteva ori de la stânga la dreapta și invers. Tatăl îi spuse că acelea erau semințe tratate cu otravă pentru șobolani și că provocau moartea instantaneu. Și din ziua aceea săculețul dispăru. Moartea? Dar ce mai însemna moartea atunci când aveai antidotul fermecat la îndemână tot timpul? Bijuteria ei miraculoasă anula pătrunderea în eternitate. Plimbările prin oraș când tatăl o lua cu el la piață iar ea, ca să-l amuze, se agăța de fustele femeilor pe lângă care treceau. Pauza pe care o făceau la Boema, el să se răcorească cu o bere Tulceana, iar ea să mănânce o amandină. Serile când ieșea pe stradă din zece în zece minute și le urmărea cum se jucau pe ea și pe sora ei, ca să se asigure că totul era ok. O plimbare împreună pe faleza în ale cărei gropi se cuibărise Dunărea ieșită excepțional din matcă și care reflecta bucăți de cer.”
fragment din Cătălina Steriu, Prea roz
„Ea era fricoasă, aşa cum se temea la ţară ţară vrem ostaşi sau să se suie pe centrala termică; dar era atrasă de cei cărora nu le era frică. Şi când a ajuns la noi în cartier, adusă de Larisa, parcă nu i-a venit să creadă. Toţi eram aşa. Total distruşi. Pe Dima l-a cunoscut primul, era cu Larisa atunci. Era absolut fascinant pentru ea cum era el atât de rău şi totuşi atât de bun. Fumau împreună şi ea îi dădea postere cu Linkin Park, ea avea zeci de reviste Bravo şi Liceenii acasă. Şi noi roiam în jurul lui ca nişte gâze în jurul becului, ea m-a văzut prima oară înainte de agapa ei, Dima îi vorbea mult de mine, «uite ăla e, mi-a zis», şi eu eram pe acoperişul blocului lui Pătraşcu, cu Niki şi cu fra-su şi când Niki le-a făcut cu mâna era să cadă şi l-am prins noi. «Dacă se ducea în jos murea.» «E, murea.» «Murea, serios», dar ea tot simţea că era invidioasă pe noi, cum noi aveam parte de nişte întâmplări aşa mai adrenalinice.”
fragment din Robert Veran, scutură 2001
„Exista bunătate între prieteni și dorință nevinovată de a se transmite această prietenie de la vechile generații la cele noi. Iar când nu ieșea cum trebuie, nimic nu se transforma în răzbunare și sete de a ucide. Se transforma în disperare și regret față de ceva neexprimat, dar dorit a fi continuat mai mult. Totul era o mare iubire de oameni, bazată pe cunoaștere profundă și respect reciproc, dar care întotdeauna era insuficientă.”
fragment din Thanas Medi, Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba
