LEAGĂNUL VIEȚII
„Leagănul vieții. O copaie mică în care bunica
ne-a legănat; mai întâi pe fratele meu mai mare,
iar după mine, pe sora cea mică. Și când n-am
mai încăput în căpistere, a fost urcată în podul casei,
lângă alte lucruri vechi. Cred că este și acum acolo. Aș
vrea s-o mai văd, dar nu pot, nu pot merge la ea așa,
cu mâna goală.
Și mă-ntrebam: unde o să-mi pun mâinile azi, pe o
mângâiere verde, pe o răsuflare proaspăt
pierdută? Unde să le duc? Tot dau de potrivnice
fapte sângerânde. Mai bine stau lângă mine fără
teamă.
Vor veni fluturi verzi în scutece de seară.
Pe mâini vor sta să-mi viseze!”