„Capitalul lui Marx se întoarce ca eveniment cuantic și ucide pisica lui Shrödinger este o piesă care întregește problematica constantă a teatrului meu: cruzimea cu care omul, cu toată natura lui divină, este strivit de istorie, pentru că ea este ilogică. Ea, istoria, sfidează ra- țiunea ființei umane, dar și pe a providenței, instaurând pretutindeni haosul, lipsa de sens și absurdul. Individul caută un sens, un drum, o ieșire din haosul în care este aruncat permanent. Pentru libertatea asumată, omul este pedepsit, de cele mai multe ori, cumplit. Asta se întâmplă, inevitabil, în țara mea, dar și aiurea. Potrivit lui Karl Jaspers, pentru epoca noastră, există doar trei excepții de la regulă. Se cunosc, nu insist. Teatrul meu izvorăște, așadar, din frica instalată în sufletul individului de moartea care defilează amenințătoare pe bulevardele mistificatoare ale istoriei și deopotrivă pe înfundăturile grupurilor politice care încearcă să o justifice.” (autorul)