„Cei care nu l-au cunoscut și nu l-au citit pe Darie Magheru e bine sa știe ca scriitorul s-a nascut la 25 octombrie 1923 la Lunca Câlnicului, a copilarit la Sacele (localitate ce va fi evocata în paginile romanului caramida cu mâner în ipostaza unui Macondo bahic, în linii de caricatura grotesca și sângeroasa) și a studiat arta dramatica la Academia regala din București și Institutul de Teatru Matei Millo din Iași, printre profesorii lui numarându-se George Vraca și Ion Manolescu. în perioada 1950-1951 face pușcarie politica; a fost actor la Brașov, Ploiești (sub directoratul lui Toma Caragiu), Arad, Botoșani și l-a jucat pe Ion din Napasta, rol care i-a atras aprecierile și prietenia lui Emil Botta. în 1960 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor (filiala Brașov) în urma unui raport al lui Petre Salcudeanu pe motiv ca... mânca gândaci și, deși reprimit ulterior, va avea toata viața statutul unui marginal și se va bucura de atenția speciala a Securitații. A dus existența unui frondeur singuratic, care i-a dat cu tifla, de nenumarate ori, establishmentului totalitar. Moartea sa a survenit la 25 octombrie 1983, în împrejurari nu foarte limpezi, care lasa deschisa ipoteza sinuciderii. Astazi o strada din Sacele îi poarta numele și tot aici funcționeaza, prin osârdia doamnei Olga Lascu, sora scriitorului, Casa memoriala Darie Magheru.” (Octavian Soviany)