Grigore Vasiliu-Birlic, necunoscut, dat în vileag celor de azi de nedespărțitul său impresar de-o viață, preaslăvindu-i cumetria hohotelor de râs... consfințindu-i geniul comic al tordantei cariere. Birlic n-a fost numai marele comic care mai bine de patru decenii a încântat publicul cu hazul său devastator... N-a fost numai artistul care punea în pericol prin simplă prezență, chiar fără vorbe, orice ansamblu. A fost mai mult - o entitate a străvechii commedia dell’arte. Făptura aceasta firavă, marcată de ochi calzi, tulburători, de nasul proeminent și gura voluptos desenată pentru mușcătura poantelor, cu acel mers caracteristic, șui legănat ce încurca aerul și-i dădea dezinvoltură, s-a zbenguit trasă de invizibile ițe, cât i-a fost vremea, în credința veseliei vărsate cu nemiluita. De la copilărie la moarte, râsul s-a ținut după el declanșat de resorturile resurselor într-adevăr miraculoase. Rara avis (pasăre rară) cum i-au spus italienii după ce l-au văzut la „Fenice”, la Veneția, patria lui Goldoni, în Bădăranii. Sau cum a afirmat marele regizor rus, Zavatski de la MHAT, după ce l-a uluit în rolul lui Bobcinski, din Revizorul lui Gogol, că marele continent slav nu are un comedian de atare anvergură. (Gaby Michailescu)