Anul care vine va fi unul bun! Fiindcă anul se va înnoi, imediat după Crăciun. Atunci, când noi românii l-am omorât pe Cel mai iubit fiu al poporului! Poporul, de atunci nu mai ține scorul… și tot trece la o nouă formă de guvernare. Mai puțină muncă, mai multă relaxare! Bani și tăieri și hibernare. Vacanțe, lux, creanțe, bănci, faliment și, din când în când, câte un reviriment. Apoi iar criză, ca și anul ce bate la ușă și care aduce o mare surpriză. La mijloc sunt sărbătorile de iarnă, așa că o las pe doamna cea albă să se prelingă prin lucarnă. Ce poate ea să îmi aducă nou? Să zicem că o mască și nu una de bou! Am tot văzut de trei decenii încoace, măști cusute de meșteri, ce au rupt multe ace…

Am observat coarne împlântate în blană, măști de țărani fără bani și spoieli de mare cucoană. M-a sensibilizat masca omeniei și m-a făcut să vărs cea a prostiei. Nici masca de urs nu mai e ce a fost, nici ursarii nu mai au pe străzi niciun rost. Regele pădurii, fără habitat. Blana de urs… articol uitat. Portul românesc atât de frumos cândva, acum preschimbat. Ia se face în China! Oare a cui să fie vina? Vina de a fi român… cum spunea un frumos nebun. Azi plasticul este la putere. Vrei bani, zice Uniunea, reciclează și o să fie miere! Așa se face, că masca ce nu îmi dă pace, e masca tranziției tot din China ca model, ca inspirație…

Cu fruntea plină de prețuri, cu ochii în cețuri. Guler mare și verde ca vara… Se vede treaba că s-a cam golit cămara. În gulerul asta cu ochiuri din plasă, înfipte furculițe și cuțite de masă. Tacâmuri de plastic, la vremuri mizere… acoperă-ți fața și nu mai cere! Pomeții sunt paste nefierte, iar nasul un linguroi. Pentru noi, toți românii, masca e un strigoi…