„CÂND CINEVA MI-A SPUS CĂ SUNT O ARHIVĂ de care nimeni nu are nevoie, eram gata să încerc o supărare. Cu anii, mi-a trecut, deși chestia este veche de aproape o jumătate de secol. Sunt un individ cu o vârstă foarte înaintată și, dacă v-aș spune acum câți ani am, relatarea nu și-ar mai avea rostul. Un lucru e de menționat: m-am născut la finele secolului nouăsprezece. Totul pare a fi o poveste delirantă pentru unii, pentru alții doar monotonă și fără rost. Când urc în amintire, mi se pare o incursiune anacronică, un fapt aproape sordid, de un masochism răsuflat. Dar nu asta urmăresc. De când mă știu, m-am născut paznic, din părinți… Dar, nu mai contează. Mama a fost dactilografă. Apăruseră mașinile de scris, nu mai erau la modă maeștrii caligrafi. Se pare că mama era destul de pricepută, dar acest fenomen, pe atunci, nu a împiedicat-o să moară, de tuberculoză, bătând la mașina de scris.” (fragment)