[...] te-aș purta ca pe un fulg. Te-aș conduce înapoi în pat și te-aș acoperi până sub bărbie și mi-aș simți inima bezmetică, poate că aș începe să cânt. Din moment ce vei fi deja adormită, mi-aș putea asuma riscul. După care m-aș duce la bucătărie și ți-aș face sarmale. Când te vei scula, va mirosi ca de Crăciun în casa aceea fermecată, îți va fi foame și vei gusta din ele, și toate întrebările și temerile se vor risipi odată cu aroma de afumătură, iar foamea nu va mai supraviețui decât în ochii noștri. Ghinion, doctorul a ordonat trei zile de repaos. Cum să umplem timpul?

După zece ore de privit în ochii celuilalt este posibil să apară o mică notă de „moi non plus” à la Serge Gainsbourg, noroc că este din nou ora de culcare. Sunt îndrăzneț acum și vin alături de tine. Tu nu mă respingi și nici nu te ascunzi. Te iau în brațe și nu îți mai dau drumul. Sper să adormi odată, am anchilozat de la 23:15 și mă mănâncă în unsprezece locuri deodată, ca pe Tom Sawyer în cimitir, în noaptea cu Joe Indianul. Spre ziuă reușesc și eu să adorm, dar ne trezește, frenetic, Ursulică, înnebunit de dragoste. De sarmale.