Stela Iorga își trage după sine „căruța cu șobolani pe care o târăști zilnic obosită” din care poezia țâșnește cu fiecare metaforă sau structură sintactică originală. „Eu sunt gândul iscariotului când se spânzura prea târziu pentru el Barabbas și Iisus vreau să mă smeresc dar am ochi în fiecare zi și zilele nu au nume numai unul lipsește ce mă azvârle înapoi în ritmul miniaturilor chinezești, aici suntem pe găști, doctore: una bea cafea și fumează, a doua croșetează, a treia ne bârfește și ultima doarme” spune în poemul Despre Iuda. Nu știu dacă există noțiunea de re-debut. Dar cu o recitire toți suntem datori, vorba poetului. Cu alte cuvinte, reactualizarea acestui volum care însemna un neremarcat debut remarcabil se poate face acum din perspectiva unei opere deja consolidate, păstrând date esențiale din cel de atunci și acum. Poeta este un „pacient enigmă”, cum spune undeva, în fața acestui doctor cu simbolistică de zeu ascuns, un misterios partener de dialog și răzbunare. (Christian Crăciun)