„Radu Părpăuță, o spun din capul locului, are de partea lui geniul limbii. Vigoarea moldavă a acestuia, pornită din Neculce și trecînd prin Negruzzi, Creangă, Sadoveanu, amorțise după Al.O. Teodoreanu. Cu Părpăuță se reînzdrăvenește miraculos – mai ales dacă ținem seamă de cacofonia din jur –, cu hîtroșenie și chiar cu o anumită dezabuzare, aliniindu-și organic rafinamentul cărturăresc (autorul fiind umblat prin marile literaturi, mai cu seamă prin cea rusă, din care a și tradus consistent), fără a trăi din nostalgii, ci probîndu-și prospețimea genuină dincolo de ele.

(Ovidiu Nimigean)

„Scriitorul este un postmodernist neîncruntat, vesel, care, deși lipsit de agresivitate, ia peste picior canoanele, dar nu într-un mod destructiv. Tendinţa este mai degrabă a conturării unui spaţiu individualizat, independent și distinct, între marginile căruia scriitorul își conturează personalitatea artistică.” (Daniela Liţ)