„Lucian Alecsa este un povestaș prin excelență. Tot ce atinge transformă în poveste. Fixează în formula clasică a lui a fost odată realitatea imediată, lumea în care viețuiește. Conferă identitate impersonalului care înghite biografiile celor din preajmă. Umorul e discret, dar pregnant. Un fior de poezie leagă cuvintele între ele, frazele între ele. Să îmblânzești un copac, de exemplu, și să comunici cu el prin limbaje adecvate nu e o probă de transcendere a realității imediate? Sau să hrănești cu propria imaginație o gânganie, care să crească astfel până la dimensiunile care i-ar conferi puteri nemăsurate asupra ta...? Sau povestea erotomanei Babette, care se îneacă în proiecțiile sale încălzite și dilatate astfel de obsesiile amorului fără limite...? Când povestește toate acestea, autorul are toți porii sufletului deschiși, e băgat el însuși în text până la gât, mai mult, îi face cu ochiul complice cititorului care se lasă furat de firul narativ. Hâtrenia lui Creangă se întâlnește în proza lui Lucian Alecsa cu fabulosul din cotidianul care mustește de subiecte care abia așteaptă să fie puse în cuvinte.” (Adrian Alui Gheorghe)