„Această carte s-a născut în urma unor exerciții de admirație pentru marii artiști care au pictat înaintea mea, fiind inspirați de poemele lui Ovidiu. Urmându-le exemplul și păstrând proporțiile – între măreția artei lor și modesta mea strădanie de discipol – am încercat să merg pe drumul lor, pentru a găsi ceea ce au căutat și ei: pictură în poezie sau poezie în pictură.”

Ion Codrescu

„Ovidiu este joaca de-a iubirea. La început de carieră poetică, el se îngrijește de soarta femeilor mitice abandonate de eroii lor dragi, precum și de barzii neglijenți care le-au lăsat în urmă, orbiți doar de destinul eroic. În stil epistolar, în Eroinele (Heroides), Briseis plânge pe umărul lui Ovidiu atunci când îi cere lui Ahile să nu uite că i-a fost aproape în dulcea robie a iubirii. Medeea combină pătimașa tresărire de dragoste cu setea de răzbunare, căci focul inimii e încă neostoit chiar după intensa tragedie a lui Euripide. Dido încă-l mai ceartă pe Aeneas pentru abandon, iar Ariadna nu poate uita că a fost lăsată singură pe o insulă de viteazul Tezeu pe care l-a ajutat cândva să iasă din labirint.”

Cătălina Popescu  

„Lucrurile care mă captivează sunt cele inexplicabile. Nedemonstrabile. Apa, aerul, praful. Pentru a le putea înțelege, pentru a-mi înțelege suspendarea, caut cuvinte sălbatice: obnubilare, maculă, intervertire, heterofonie, egresiune. Ai nevoie de ele pentru a respira, pentru a gândi încet sau serendipit. Pentru a nu uita, ai nevoie de cuvintele simple: prin, peste, lângă, între. Acestea te pot salva, ele te scot de pe linia obosită pe care o desenezi la nesfârșit fără să vrei sau fără să știi, până ajungi să te bucuri de ea, pentru că e tot ce ți-a mai rămas. Viața, moartea, gândirea, nebunia, limba – exfolieri. Imaginează-ți rotirea ca linie. Totul e o intrare și o ieșire și o cădere în timpul și în spațiul planetei noastre.”

Florin Balotescu