„Chiar și atunci când descrie preparativele, dificultățile, rutina, satisfacțiile fugilor lui zilnice, Vasile Baghiu parcă ar alimenta cu substanța acestor detalii atmosfera himeristă în care se decantează intuițiile poetice. Oboseala forțată împinge corpul la limita extenuării, dar și a extazului, încât tocmai satisfacțiile, poate minore, rezultate din neputința învinsă mereu, încă o dată și încă o dată, acționează ca filtre ale inspirației. Puterea rezultată din neputință este un triumf, la urma urmei, himerist. Avem aici un alergător ambițios, care încearcă să prindă din urmă un poet născut parcă din ropotele propriilor pași, pe care tocmai efemeridele propriei umbre pe ziduri și prin tufele pe lângă care trece îl întăresc, căruia lipsa țintei reale îi dă vigoare creativă.”

Vianu Mureșan