„Un talent
Eu știu să mor – i-am răspuns
E singurul lucru care îmi iese
Bine, asta implică deja că am mai multe vieți
Ceea ce e adevărat
Vieți am, n-am cărarea.”
poem din volumul Tatianei Ernuțeanu, Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra
„Era un palton maro, din blană sintetică, căptușit cu o ţesătură lucioasă al cărei nume Zizi nu-l știa atunci, iar eu nu-l știu nici acum. Ajuns lîngă palton, închidea ochii, îl îmbrăţișa și își scufunda faţa în el. Pentru amatoriii de perversităţi, precizez că nu-și băga nasul în căptușeală, iar paltonul nu mirosea nicicum. Ceea ce trăia el nu era o senzaţie olfactivă, ci una tactilă. Și o foarte mare emoţie.”
fragment din Tudor Călin Zarojanu, Plaja
„Toate erau întoarse în inima pescarului uneori. Adeseori își amintea de Bratava și rememora din viața alături de el. Pe canapeaua aceea incredibil de roșie, nici Bratava nu știa de ce o cumpărase tocmai pe ea, pescarul era aidoma unui actor care joacă distant câteva acte. Vezi totul, trăiești totul, dar nu te doare înăuntru. Te dor toate cojile și poți plânge, poți urla, dar înăuntrul tău este o liniște fără margini. Apoi, cade cortina. Se aprind luminile. Lumea vorbește despre cu totul altceva. În spatele scenei, inima îți bubuie de viață. Ți-e foame. Ți-e sete. Ți-e frig. Scena rămâne în urmă. Rolul zace muribund în caietul de replici. Eroul este mort de multă vreme, încât nimeni nu-și mai poate aminti cât și cum l-a durut.”
fragment din Simona Poclid, Pescarul nimicului, Ediția a II-a
