„Dacă este corectă observația filosofului columbian Nicolás Gómez Dávila, că lumea modernă este mai rea  prin ceea ce construiește decât prin ceea ce distruge, atunci ar trebui să căutăm cu atenție în primul rând la tehnologie, de care se leagă toate schimbările semnificative apărute în societățile ultimelor două secole. Ritmul dezvoltării tehnologiei a reglat și încă reglează modificările apărute în modul de producție industrială, economie, finanțe, dar și în raporturile dintre instituții și populație, dintre stat și societate. Dincolo de domeniul propriu-zis practic, tehnologia modifică psihologia socială și duce la consacrarea antropologică nouă a unui arhetip de competență și prestigiu socio-profesional – tehnocratul.

Denumirea „tehnocrat” funcționează în mentalul colectiv ca o mantră de prestigiu, insinuează competențe și cunoștințe, chiar forme de putere cvasi-magice. Adesea, în situații de criză politică sau în actul de guvernare, se așteaptă descinderea tehnocraților precum a unor îngeri salvatori. Ei au absolvit universități de prestigiu, au calificare înaltă, ei sunt pricepuți, cinstiți și eficienți – aceasta este imaginea lor publică, imagine supralicitată mai cu seamă prin contrapunere cu politicienii sau politrucii, care beneficiază de toate atributele opuse, devenite stigmate. Creditul naiv acordat tehnocraților se explică și prin polarizarea maniheistă, rudimentară, în societățile precareprecum cea românească, a valorilor binelui și răului, astfel: politicienii sunt răul, iar tehnocrații sunt binele. Chiar dacă această percepție nu a fost confirmată niciodată, ea funcționează ca adevăr colectiv, iar psihologia mulțimilor ne spune că un crez comun, chiar dacă nu are nimic de-a face cu adevărul, acționează în numele lui și produce efecte.

Percepția comună a realității rareori se bazează pe cunoaștere sau expertiză, și mai mereu pe mesajele media, altfelspus pe forme de persuasiune în masă, lucru de care se ocupă de ceva vreme presa. Crearea de convingeri publice este în realitate o formă de înarmare a societății, dotarea acesteia cu arsenal puternic de prejudecăți utile strategilor de imagine publică. Imaginea funcționează ca realitate, ceea ce înseamnă că ingineriile de imagine reprezintămarea miză a jocurilor de putere și influență publică [...]", Prefață, Vianu Mureșan