Exilul reprezintă un segment tragic al istoriei noastre, dar tocmai reprezentanții acestuia (scriitori și jurnaliști) au fost, poate, șansa noastră de integrare culturală europeană sau, la nivel mai amplu, internațională. Cei mai mulți au dovedit, prin faptele lor (exprimate în studii, articole, cărți, publicații, cenacluri etc.), că au avut permanent „privirile îndreptate spre țară”, adică au trăit ca români implicați cultural și politic (dar mai cu deosebire cultural) în țările de adopție. Urmărindu-le astăzi activitatea, vom constata că în cea mai mare parte au reușit.

Și totuși ... ei nu sunt cunoscuți decât fragmentar, căci, așa cum arăta și Mircea Anghelescu, „în mod doar aparent paradoxal, interesul pentru recuperarea scriitorilor din exil a dus la o avalanșă haotică de retipăriri, pe o piață a cărții haotică ea însăși [...]; totul a fost discutat în fugă, la nivelul intențiilor, fără un efort conștient de integrare în lanțul istoric al unei literaturi care n-a încetat totuși să comunice, de o parte și de alta a cortinei de fier; acest lucru n-a favorizat receptarea valorilor și mai ales n-a favorizat discuția și receptarea lor în mediul firesc al literaturii din țară. De aici și lipsa rezultatelor concrete în ceea ce o oficialitate numea, încă din 1992, procesul necesar al reunificării spirituale a literaturii române”. (v. „Despre exilul literar”, în revista 22, 20.01.2004)

În volumul pe care îl propunem cititorilor interesați (acesta fiind primul dintr-o serie dedicată exilaților – scriitori și jurnaliști – aparținând tuturor regiunilor istorice românești), am dorit să punem în față o „oglindă” (pe cât posibil integratoare) a celor din zona Olteniei, a celor care, născuți într-unul din cele cinci județe (actuale) care aparțin regiunii, au trăit și au scris departe de locurile în care au venit pe lume, de țară în cele din urmă. Ei fac parte din ceea ce se poate numi exilul creator, sintagmă pe care am preluat-o de la Alexandru Tomescu și George Băjenaru și care denumește în cel mai înalt grad grupul de intelectuali români care s-au afirmat pe pământ străin, nerenegându-și niciodată originea.

Mihaela Albu