„Această expoziție continuă un demers artistic de cercetare vizuală întreprins de către artistă și specific unei întregi perioade de creație, cu referințe istorice directe către martirajele petrecute în închisorile politice și lagărele de muncă din perioada comunistă. Nu aș vorbi în mod direct despre existența unei surse de inspirație, pe care literatura a redat-o în relatări ample despre perioada menționată prin: biografii și autobiografii, documentări istorice etc. – aș preciza faptul că firul, care leagă semantic lucrările semnate de Andreea Rus cu un întreg compendiu de imagini literare sau documentare care descriu atmosfera temnițelor comuniste, este mai degrabă unul spiritual, o undă invizibilă care comunică empatic la mai bine de jumătate de secol distanță.

Tema îi slujește artistei în a utiliza un tip de expresie vizuală, un sinopsis de imagini care pot fi delimitate, definite printr-o estetică de factură neo-expresionistă, o abordare vizuală caracterizată de: tușe dinamice, texturate prin diferite tehnici de impasto, prin cromatica sumbră cu preferințe pentru negru, griuri și brunuri întunecate, cu efecte de clarobscur și contraste puternice. În addendum la această atmosferă severă se adaugă preferința personală a artistei pentru scene de rugăciune, peisaje rurale sau fragmente citatine marginale cu decupaje inedite din edificii sau locuri sacre, în care personajele sunt, cel mai adesea, potențate de un dramatism nobil, rezervat, dar totodată acut, scene în care se pot citi referințe din literatura sacră, referințe istorice ancorate în perioada menționată însă totul, la final, descrie o ambianță atemporală, circumstanțele istorice sunt atenuate de un tip de empatie a durerii, a suferinței colective care translatează episoade punctuale într-un cadru universal. Melancolia este reechilibrată prin lumină, precum întunericul este recalibrat prin speranță, iar ambele sunt întemeiate, însănătoșite, repuse în ordinea firească, prin rugăciune, care are această capacitate de a cicatriza până și cele mai profunde răni, umane și istorice.” dr. Ana Negoiță