„Grădina, cu pasul ei de clorofilă, trecu prin fereastră, șoptindu-i că zbuciumul acesta patetic n-avea să-i aducă nicio lămurire, poate cel mult băltire de transpirație sub braț și între coapse. Încă un strat de rapăn în plus sau în minus și aceste frământări de bocitoare la groapă. Să fiu în rai și să-l împing afară? Cu glezna în menghină, cu-același mers târât de cățelușă cotonogită își împinse corpul către fereastra cu vaza, o ridică de pe pervaz, o îndesă între sânii umezi de-atâta lamentare, lipind porțelanul rece de fierbințeala sfârcurilor întărite. Aș fi cunoscut și eu taina și chinul alăptării. S-ar fi născut fetița noastră, plămădită în vis. Recăpătându-și concentrarea creierului și a privirii, adunându-și flendurile de introspecții din tomberonul închipuirilor, Olga admiră până la relaxare labirinturile de verdeață ale grădinii franțuzești, care i se dăruia în fața ochilor asemenea unei virgine dezgolite în fața unei prostituate. O ordine strictă domnea între aceste tufișuri ajustate simetric. În punctul de intersecție al unor triunghiuri trasate din garduri vii se ițea, purtând prestanță în pleoapele-i cu gene verzi, întinse spre nori, mesteacănul din mijlocul mlaștinii, cel din coșmar, cel de care se agăța ca suptă din sine spre sine atunci când aluneca în turbărie. Purta ca smulse din pieptul lui brațe argintii ramificate în crengi și crenguțe. Frunze și frunzulițe jucăușe, de-un verde proaspăt, parcă atunci scos din tubul cu uleiuri și mâzgălit de la cuticula lor până la nervură, scoțând scântei din ele în razele soarelui. În dreapta labirint, în stânga răspântie de triunghiuri de gard viu, printre acestea mesteceni sacerdoți și ucenici deopotrivă, și-n linia de orizont, înghesuită în fundul ei, lama oțelită a coasei de apă, lac lucios, spintecat în albie de țărână putregăită, înnobilată deasupra-i cu mușchi puhav și iarbă catifelată, tinere și-n putere, stropite în verde de Paris. Privind cu pupilele dilatate, Olga purta pe trupul ei acea căutătură de arsenic, pe care-o așeza prin melancolia privirii, voind o otrăvire romantică a nuferilor taciturni, spintecați fără suflare în tăietura apei.” (fragment)