Chiotitul
AUTOR: Cristina Struțeanu
ISBN: 978-606-49-0152-1
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 316
FORMAT: 14,5x20,5
|
AUTOR: Simona Poclid |
|
ANUL APARIŢIEI: 2019 |
|
ISBN: 978-606-49-0036-4 |
|
NR. PAGINI: 206 |
|
FORMAT: 13x20 |
În fiece colţ al firii, există o sete de toate apele lumii, de toate posibilităţile și visele prinse-n rouă, de toate ferestrele care se pot deschide; și o foame de tot pământul, cu trupurile lui verzi, culcându-se sub talpa noastră, cu ochii întorși pe dos, de care se îndrăgostesc rădăcinile copacilor. Nu poţi mușca frumuseţea lumii, nici nu o poţi sorbi, dar, într-o oarecare zi, îţi dai seama că între tine și lume nu există nicio distanţă. Nu deţii Cuvântul, căci acesta este al tuturor. Când trece pe la tine, îl prinzi de oase, îl întemniţezi în ochi, pe buze și-n mâini. Te prefaci într-un mormânt și scrii. La începuturi, multă lume poate trece pe lângă amintirea ta, din curiozitate ori din greșeală. Ești mai frumos ca oricând. Din pieptul pământ se pot adăpa toate florile. Cerneala cu care scrii nu se duce sub nicio ploaie. Nu ţi-a rămas mai nimic. Doar scrisul. În orice punct al existenţei, tot ce poţi spune despre tine este că scrii. Chiar dacă nu te aude nimeni.
Pescarul nimicului de Simona Poclid îți deschide o lume în care nu vei regreta nicio clipă să te pierzi. Scrisă cu o forță incredibilă, cartea îți pătrunde în cuget și simțire. Devii omul, sufletul, cel care nu mai trebuie să dea sens vieții, ci poate trăi pescuind nimic, iubind și visând. Poate fi.
O scriitoare extrem de talentată, care iată, ne arată încă o dată că literatura de calitate ne este la îndemână.
AUTOR: Cristina Struțeanu
ISBN: 978-606-49-0152-1
ANUL APARIŢIEI: 2019
NR. PAGINI: 316
FORMAT: 14,5x20,5
AUTOR: Magda Marin
TITLU: Tristețea trădătorilor
ANUL APARIȚIEI: 2024
ISBN: 978-606-49-1243-5
NR. PAGINI: 222
FORMAT: 13x20
AUTOR: Simona Poclid
ISBN: 978-606-49-0344-0
ANUL APARIŢIEI: 2020
NR. PAGINI: 275
FORMAT: 13x20
Prefață de Vianu Mureșan, postfață de Veronica Balaj
Coperta şi conceptul grafic: Sasha Segal
AUTOR: Manuela Sanda Băcăoanu
ANUL APARIȚIEI: 2023
ISBN: 978-606-49-0949-7
NR. PAGINI: 466
FORMAT: 13x20
Traductor e intérprete rumano-español: Elena Lita Paraschiv
Traducere și interpretare română-spaniolă: Elena Lita Paraschiv
AUTOR: Iulian Băicuș
ANUL APARIȚIEI: 2025
ISBN: 978-606-49-1321-0
NR. PAGINI: 222
FORMAT: 14.5x20.5
|
AUTOR: Christian CRĂCIUN COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ ANUL APARIŢIEI: 2015 PAGINI: 460 FORMAT: 14.5x20.5 |
| AUTOR: Valentina Mihaela Ghinea |
| ANUL APARIŢIEI: 2021 |
| ISBN: 978-606-49-0434-8 |
|
NR. PAGINI: 245 |
| FORMAT: 13x20 |
AUTOR: Călin Dengel
ANUL APARIȚIEI: 2024
ISBN: 978-606-49-1270-1
NR. PAGINI: 226
FORMAT: 13 X 20
AUTOR: Karel Čapek
ANUL APARIȚIEI: 2025
ISBN: 978-606-49-1415-6
NR. PAGINI: 174
FORMAT: 14.5 x 20.5
This publication has been supported by the Ministry of Culture of the Czech Republic.
Acest volum a fost publicat cu sprijinul Ministerului Culturii din Republica Cehă.
TRADUCERE: Traducere din limba cehă de Anca Irina Ionescu
CONCEPT GRAFIC: Conceptul grafic al ilustrațiilor și coperta - Rora Paliga
|
AUTOR: Corneliu ȘENCHEA COLECŢIA: PROZĂ, ROMAN ISTORIC ANUL APARIŢIEI: 2016 NR. PAGINI: 266 FORMAT: 13x20 |
AUTOR: Ion Țoanță
ISBN: 978-606-49-0473-7
ANUL APARIŢIEI: 2021
NR. PAGINI: 224
FORMAT: 13x20
AUTOR: Horia Vicențiu Pătrașcu
ISBN: 978-606-49-0360-0
ANUL APARIŢIEI: 2020
NR. PAGINI: 166
FORMAT: 13x20
|
AUTOR: Florentina Loredana Dalian |
| ANUL APARIŢIEI: 2014 |
| ISBN: 978-606-711-165-4 |
| NR. PAGINI: 112 |
| FORMAT: A5 |
AUTOR: Lidia Vianu
TITLU ȘI SUBTITLU:
© Bumble-Bea
Buburuză-Bea
A tiny book about a huge heart
[in English and Romanian]
O carte mică despre o inimă mare
[pe englezește și pe românește]
Carte scrisă în limba engleză și tradusă de autoare
ANUL APARIȚIEI: 2024
ISBN: 978-606-49-1079-0
NR. PAGINI: 206
FORMAT: 13x20
|
AUTOR: Marian ILEA COLECŢIA: PROZĂ ANUL APARIŢIEI: 2015 NR. PAGINI: 87 FORMAT: 13x20 |
| AUTOR: Gheorghe Ioan Brad |
| ANUL APARIŢIEI: 2017 |
| ISBN: 978-606-711-670-0 |
| NR. PAGINI: 430 |
| FORMAT: 14,5x20,5 |
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
ISBN: 978-606-49-1212-1
NR. PAGINI: 446
FORMAT: 14,5x20,5
| AUTOR: Eduard Dorneanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2013 |
| ISBN: 978-973-757-926-3 |
| NR. PAGINI: 108 |
| FORMAT: 13x20 |
| AUTOR: Iunona Cruceanu |
| ANUL APARIŢIEI: 2019 |
| ISBN: 978-606-49-0028-9 |
| NR. PAGINI: 402 |
| FORMAT: 13x20 |
| AUTOR: Lili Crăciun |
| ANUL APARIŢIEI: 2018 |
| ISBN: 978-606-711-814-8 |
| NR. PAGINI: 308 |
|
FORMAT: 13x20 PRODUS INDISPONIBIL |
AUTOR: Simona Poclid
ISBN: 978-606-49-0260-3
ANUL APARIŢIEI: 2020
NR. PAGINI: 352
FORMAT13x20
| AUTOR: Lili Crăciun |
| ANUL APARIŢIEI: 2018 |
| ISBN: 978-606-711-813-1 |
| NR. PAGINI: 110 |
| FORMAT: 13x20 |
08-10-2019
Excelent
Pescarul nimicului de Simona Poclid îți deschide o lume în care nu vei regreta nicio clipă să te pierzi. Scrisă cu o forță incredibilă, cartea îți pătrunde în cuget și simțire. Devii omul, sufletul, cel care nu mai trebuie să dea sens vieții, ci poate trăi pescuind nimic, iubind și visând. Poate fi.
O scriitoare extrem de talentată, care iată, ne arată încă o dată că literatura de calitate ne este la îndemână.