De locurile vizitate cândva, și care ți-au plăcut prin frumusețea lor și a oamenilor care le locuiesc, sufletul ți se atârnă – vorba Poetului și rămâne, parcă, acolo pentru totdeauna. Nu îmi sunt cunoscute detalii despre dimensiunea sufletului omenesc, dar nu cred că partea de suflet rămasă prin astfel de locuri binecuvântate de Dumnezeu pe Pământ ar scădea ceva din valoarea lui absolută, sau din aceea pe care noi, oamenii, o deținem în viață. Spun asta, nu pentru aceia a căror curiozitate turistică se rezumă la excursia cotidiană de-acasă până la vreo terasă cu bere și îndărăt, ci pentru toți pământenii cu destulă minte la cap și cu picioare su&cient de zdravene spre a se lăsa purtați de „demonul călătoriilor” către splendorile mai de aproape sau mai îndepărtate, din cele patru zări ale lumii. Și tot așa, sunt convins că, printr-un mecanism la fel de miraculos, mintea și sufletul ți se îmbogățesc de pe urma locurilor unde ți-ai lăsat sufletul zălog pe un dor fără sațiu. (Autorul)