”Frigul îi înghețase obrajii. Erau acum tari și catifelați, și îi pipăia mereu cu mănușile de piele fără degete pe care le alesese pentru seară. Strada paralelă cu bulevardul central era prost iluminată și se gândea că, poate, nu fusese totul degeaba, până la urmă. Trecuse prima dată pe lângă o brutărie unde nu intra niciodată – nu îi plăcea deloc nici felul lor de a se promova, cu un carton imens în fereastră, sub forma unei țărăncuțe îmbrăcate sumar, ținând în brațe o pâine de neam prost, nici mirosul produselor, care îi aminteau, habar n-avea de ce, de cretă. În timp ce studia pentru prima dată cu atenție pentru detalii cartonul presat cu țărăncuță, se uită la ceas. Era 11 seara, aveau o scuză bună să fi închis deja. Nu știa de ce se oprise acolo, așa că o luă din loc și își dădu seama cu groază că lăsase mașina de spălat mergând și făcea mai mereu figuri, dădea rateuri și scuipa apă uneori. Apoi, cu atât mai cumplit, cele patru pahare de vin băute în ultimele ore îi făcuseră o foame cumplită, și ura să se apuce de gătit noaptea. Noaptea îi dădea de regulă speranțe, dar iarna era mereu noapte, se transformase într-o banalitate supărătoare, deprimantă. Se gândea ce mai are prin frigider, ce era de improvizat odată ajunsă acasă. Băuse prea mult de data asta, numai pentru că proasta aia de Vasilica insistase să iasă cu ea. Ca între fete, îi zisese, numai că odată ajunse în barul altfel curat și organizat cu bun gust, îi îndrugase permanent verzi și uscate, apoi trăgea cu ochiul de câte ori intra un alt tip în local și ofta apoi, dându-și seama că nu era observată. Comandaseră vin roșu, „să fim măcar noi între noi romantice”, așa a zis proasta, chicotind, apoi a dat pe gât două pahare la rând și au trebuit să mai comande o sticlă. Dora se gândise, cu groază, că iar trebuia să cheltuie mai mult decât se aștepta, și mai avea parte și de o companie neplăcută. „Tu ești frumoasă, ce-ți pasă”, i-a zis Vasilica după alte două pahare, cu o ură deja neascunsă. „Trag la tine ca albinele la miere”. Era beată și se încălzise. Începuse să i se scurgă rimelul. Plângea ca proasta.”